Start-Up Nation 2019

Se preconizează lansarea programului, care a înregistrat un real succes în anii precedenți, programul Start-up Nation, varianta 2019. În prezent, programul nu este lansat, însă oficialii au anunțat, că ghidul va apărea în curând. Lansarea programului se preconizează a se realiza în iarna acestui an. Modificările concrete nu se cunosc.

Ce vor schimba față de anii precedenți? Ceea ce știm este că, în continuare, prin intermediul programului Start-up Nation 2019 vor fi finanțate întreprinderile nou înființate.

Ce știm despre programul Start-up Nation?

În conținutul „Ghidului solicitantului” s-ar putea să intervină modificări, însă criteriile cele mai importante, nu se vor schimba.

Cine poate aplica în cadrul acestui program?

  • Societățile care au fost înființate după data de 30 ianuarie 2017;
  • Pot aplica și întreprinderile înființate recent, doar cu condiția ca acestea să fie înregistrate.

Care este valoarea finanțării?

  • Valoarea finanțării proiectului este de maximum 200.000 RON, în procent de 100%.

Care sunt cheltuielile eligibile în cadrul programului Start-up Nation 2019?

  • Achiziționarea de echipamente tehnologice, inclusiv echipamente IT;
  • Realizarea de software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare, inclusiv licenţe și software pentru comerţul on-line;
  • Achiziționarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ;
  • Achiziționarea mijloacelor de transport;
  • Achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;
  • Achiziţionarea de echipamente de încălzire sau climatizare;
  • Salariile, utilitățile și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru;
  • Realizarea unei pagini web pentru prezentarea activității;
  • Cheltuieli financiare aferente creditelor/garanțiilor obținute pentru creditele contractate;
  • Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului.

Datorită faptului că, în anii precedenți, acest tip de program a avut un succes imens, vă sugerăm să vă pregătiți din timp. Criteriile concrete de selecție le vom cunoaște doar la lansarea Ghidului final al programului.

Să vă gândiți și să vă prezentați din timp pentru programul Start-up Nation 2019.

Completați chestionarul nostru privind eligibilitatea proiectului.

Care sunt avantajele de care puteți să beneficiați în cazul în care vă prezentați de acum pentru programul Start-up Nation?

  • Puteți să adunați documentele din timp;
  • Dacă aveți o idee de afacere, noi o vom dezvolta;
  • Dacă nu aveți o idee de afacere, noi vă ajutăm în o dezvolta;
  • După lansarea programului, veți putea fii printre primii candidați care se vor înregistra.

În momentul de față nu trebuie decât să vă gândiți la următoarele:

  • Când a fost înființată societatea dumneavoastră?
  • Ideea dumneavoastră este fezabilă?
  • Aveți o idee bună, a cărei realizare este importantă pentru dumneavoastră, însă nu aveți, dar doriți să înființați o societate comercială?

Dacă răspunsul, pentru întrebările de mai sus, este „DA”, nu aveți altceva de făcut, decât să ne contactați. Consultanții noștri vor lua legătura cu dumneavoastră în cel mai scurt timp. Colegii noștri, după contactare, vă vor îndruma pentru a obține tot ceea ce aveți nevoie pentru depunerea unui proiect, cu succes, și ce puteți să obțineți până la lansarea programului.

Completează gratuit chestionarul privind eligibilitatea proiectului!

Datele societății







Investiția planificată


Scopul investiției:





Lasă un răspuns