Contribuție din fonduri europene REGIO pentru o educație mai bună, încă din grădinițe

Contractul de finanțare REGIO va aduce bucurie pentru copiii de vârstă preșcolară din comuna
Ciumani, județul Harghita.

În data de 21.08.2019, la sediul ADR Centru, primarul comunei Ciumani, domnul László-Szilárd Márton, împreună cu directorul general ADR Centru, domnul Simion Crețu, au semnat contractul de finanțare nerambursabilă în vederea construirii și modernizării grădiniței.

Proiectul de „Reabilitare și dotare a grădiniței Csalóka, comuna Ciumani, județul Harghita”, al cărui beneficiar este Primăria comunei Ciumani, are o valoare totală de 3,54 milioane de lei, din care 2,73 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate din bugetul POR 2014-2020.

Grădinița ce se va extinde și se va moderniza este localizată pe str. Piața Borsos Miklos, nr. 208 din Comuna Ciumani, județ Harghita.

Prin intermediul prezentului proiect se vor realiza următoarele:

În prezent, în localitatea Ciumani exista două clădiri în care funcționează grădinița Csalóka, în două părți diferite ale comunei. Una dintre clădirile în care își desfășoară activitatea este o clădire insalubră și nu îndeplinește condițiile de funcționare. Având în vedere această situație, se dorește mutarea activității în clădirea unde se desfășoară activitatea de grădiniță cu program normal.

Prin proiect se propune reabilitarea și extinderea clădirii Grădiniței de copii Csalóka, construirea unei anexe pentru centrala termică, cu magazie de lemne și magazie pentru scule și materiale de întreținere.

Grădinița Csalóka va avea holuri, vestiare pentru copii și pentru personal, cabinet medical cu izolator și grup sanitar propriu, 4 săli de grupă, mobilier nou, grupuri sanitare pentru copii și personal, birou, spălătorie și călcătorie de rufe, magazii, bucătărie cu spațiile impuse de protecția sanitară, sală de mese, mobilier școlar nou și echipamente de predare interactive. Clădirea nou realizată va fi dotată cu instalație electrică (iluminat interior, iluminat exterior, prize, iluminat de siguranță, detectare și avertizare în caz de incendiu, supraveghere video), instalație de încălzire și instalații sanitare (interioare, rețele exterioare).


Termenul de finalizare al proiectului este estimat la data de:
30.06.2021.

De ce este important acest proiect?

„Vârsta preșcolară este o perioadă sensibilă în dezvoltarea copiilor. Este perioada în care se pun bazele unor valori și principii sănătoase, când începe educarea copiilor în spiritul unei viitor ce presupune studiu, bune maniere, respect pentru ei, pentru familie și pentru cei din jur. Mai mulți factori socio-economici pot avea un impact negativ consistent asupra dezvoltării psihologice a copiilor și a șanselor ca ei să aibă o carieră școlară de succes, iar printre aceștia se enumeră sărăcia, apartenența la clase sociale defavorizate, analfabetismul funcțional sau nivelul scăzut al educației părinților. După cum afirmă și beneficiarii de fonduri, copiii care provin din mediul rural fac parte din grupurile dezavantajate educațional, fapt ce afectează calitatea educației oferite. Sincer, ne bucurăm că fondurile europene ajung și la comunele din regiune, unde o parte din grădinițe parcă au rămas în urmă cu 20 de ani și care acum pot să își modernizeze clădirile și spațiile pentru a atrage și educa copiii”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Contribuind la câștigarea proiectului:

Suntem mândrii că Rolling Rom Consulting Group S.R.L. a contribuit la obținerea acestei finanțări. Menținând o legătură strânsă cu clientul, am materializat o colaborare de succes.

 



Lasă un răspuns